18 francize de la Hollywood care nu au produs niciun film de calitate

De ce ne lovim mereu de aceleași pelicule slabe?

La Hollywood, bancherii dictează legea, iar arta trece pe planul doi. Profitul brut primează în fața calității când vine vorba de lansarea de noi continuări.

Studiourile aprobă bugete uriașe bazându-se pe notorietatea unui brand, nu pe forța scenariului. Așa se face că o mulțime de francize produc încontinuu bani, deși n-au scos în viața lor un film lăudat de critici. Spectatorii care se înghesuie la aceste pelicule fac parte dintr-o piață uriașă care menține acest model în viață.

Valul uriaș de serii profitabile, dar pline de stângăcii, arată prăpastia uriașă dintre încasările de la box office și valoarea cinematografică reală.

Chiar nu mai contează calitatea pentru un succes financiar?

Calculul e simplu pentru șefii de la studio: o producție cu buget redus poate aduce oricum câștiguri uriașe.

Nu e nevoie de doborât recorduri globale ca un film să fie considerat un succes. Atât timp cât balanța pe zero sau pe plus dă cu verde, lumina verde pentru partea a doua e ca și ca și luată. Așa se naște un cerc vicios în care mediocritatea e premiată cu finanțare pe bandă rulantă.

Oamenii care se distrează la aceste filme nu sunt niște ciudați izolați, ci reprezintă o felie consistentă din piață care ține francizele pe linia de plutire.

Faptul că aceste serii nu mor demonstrează că banii sunt singurul etalon care contează în cinemaul modern.

De ce au succes producțiile prost cotate?

Arhitectura financiară a industriei cinematografice mizează pe extinderea francizelor în detrimentul poveștilor originale. Odată ce un nume devine marcă înregistrată, costurile de promovare se prăbușesc.

Publicul cumpără bilete mult mai ușor pentru ceva cunoscut decât pentru un titlu exotic, iar asta reduce riscul financiar pentru studiouri. În consecință, mai-marii din industrie aleg cantitatea în locul calității pentru a asigura un flux constant de bani. Rezultatul?

O piață sufocată de conținut derivat. Filmele astea se bizuie pe nostalgie și loialitate față de marcă, nu pe scenarii inovatoare. Lipsa de ambiție artistică e o alegere strategică pură, gândită exact pentru un randament previzibil.

De ce mizează totul pe continuări sigure?

Criticii pot strâmba din nas cât vor, dar rapoartele contabile spun o cu totul altă poveste.

Istoria încasărilor o spune clar: un eșec artistic nu înseamnă automat faliment la box office.

Zeci de filme luate la rost de critici scot milioane frumoase profit net. Pentru studiouri, asta intră la categoria bune practici în afaceri. Ținta nu e crearea unei capodopere, ci maximizarea valorii pentru acționari.

Abordarea asta a umplut ecranele de continuări mediocre. Spectatorii care se bucură de ele le garantează practic supraviețuirea, validând deciziile luate în birourile conducerii. Piața Așa că producțiile de duzină din marile francize nu vor dispărea prea curând, pentru că interesele financiare calcă în picioare orice pretenție artistică.

Sunt spectacatorii singurii vinovați pentru acest fenomen?

Biletele se vând de minune, iar multe filme bombardate de critici scot profituri babane. Studiourile consideră că și-au atins scopul dacă și-au acoperit costurile de producție, iar numele celebru garantează din start un public captiv.

Pentru că se bazează pe branduri deja cunoscute pentru a reduce cheltuielile de marketing. Veniturile previzibile sunt mereu preferate în fața unor proiecte originale care vin cu riscuri mari.

Publicul dictează în mare măsură ce are succes, dar strategiile financiare ale studiourilor împing la fel de tare spre investiții fără riscuri. Ambele tabere țin în viață aceste francize.